Minte si suflet by Ilias Papageorgiadis

slabe, importuri masive și un deficit bugetar imens de aproape 36 miliarde de euro doar în acel an! Echivalentul datoriei publice a României în acel an. Datoria totală a fost de aproape 350 de miliarde de euro, parte din acesta fiind cauzat de mari scandaluri economice în care erau implicate și companii europene. Austeritate fără viitor La alegerile de la începutul lunii Octombrie 2009, grecii obișnuiți să voteze cu populiștii care una spun și alta fac, au votat majoritar cu fiul lui Papandreu, Giorgios, care le-a promis că încă mai sunt bani. Mai târziu a nuanțat această promisiune spunând că ”încă sunt bani dacă știi unde să-i cauți”. A realizat însă adevărata situație după alegeri și a semnat în Mai 2010 un angajament cu creditorii internaționali (troika) înainte ca țara să intre în faliment. Grecia a avut nevoie de reforme majore însă Papandreu nu a avut intenția să le implementeze. A pierdut destul de repede controlul și guvernarea când a propus un referendum ce privea viitorul țării . În Iunie 2012 Antonis Samaras și partidul său conservator a preluat conducerea țării. Și el a promis că va negocia cu cei care au împrumutat Grecia și că va stopa austeritatea, dar a făcut exact pe dos. Foarte puține reforme au fost implementate în vreme ce mai mult de un milion de greci și-au pierdut slujbele și salariile și pensiile au fost tăiate. Statul însă a rămas neatins. Mai mult de 200.000 de bugetari au ieșit la pensie și doar aproximativ 3.600 au fost concediați. Pentru a echilibra cât de cât finanțele extrem de sărace, s-a ales soluția introducerii de taxe mari și deși cifrele macroeconomice au început să se îmbunătățească, la sfârșitul lui 2014 o stare alarmantă a societății a început să iasă la suprafață:  Mai mult de 1,5 milioane de șomeri, 65% tineri;  1-1,5 miliarde de euro / lună taxe noi neplătite (grecii nu le mai puteau plăti);  2,5 milioane de salariați și 3 milioane de pensionari;  Aproximativ 50 de miliarde de euro veniturile anuale ale statului;  28 de miliarde de euro / an pentru bugetul de pensii din care 15 miliarde de euro suportate din bugetul de stat. În vreme ce țara a avut un an excelent pentru turism (23 de milioane de turiști străini în 2014), economia abia a reușit să atingă o slabă creștere pozitivă.

118

Made with