Minte si suflet by Ilias Papageorgiadis

oportunități. În 2004 am venit în România și am decis să mă mut la București, lăsând în urmă o carieră și pornind din nou totul de la zero.

Nu după mult timp, în 2005, mulți oameni din orașul meu vorbeau despre "Ilias, cel care a lăsat Grecia pentru… România!" Curiozitatea lor a fost destul de mare si a trebuit să le spun de ce am făcut această alegere așa că, atunci când un vechi prieten de-al tatălui meu mi-a cerut să ne întâlnim ca să îi explic ”ce caut eu în țara lui Ceaușescu", am fost fericit să-i fac o vizită. Obișnuia să-și primească vizitatorii în vechiul cabinet în care a profesat ca doctor. Deși a încetat să-și practice meseria de doctor și-a păstrat cabinetul… Am trecut de centrul orașului și de piața din fața clădirii în care locuia și am urcat scările ce duceau la primul etaj. M-am uitat la ușa veche din fața mea, aceeași ușă pe care o vedeam când, copil fiind, veneam aici pentru orice problemă pe care o putea rezolva. Eram mândru și fericit și gata să-i spun totul, gata să întâlnesc unul dintre cei mai buni prieteni ai tatălui meu. Am deschis ușa și am pășit în hol, am făcut la dreapta după care am bătut la cea de-a doua ușă (chiar mai veche decât prima). "Cine este?" "Eu sunt, Ilias!". "Intră băiete, te rog!". Am intrat în cabinetul său, un loc pe care nu l-am mai vizitat de peste 10 de ani. Cărțile sale erau în același loc, la fel ca și un schelet mic, dar altcineva era așezat pe scaunul din fața prietenului tatălui meu. Am venit mai aproape și dintr-o dată m-am blocat… Băiatul ce venea și întreba "Oase aveți?" stătea acolo… arătând mult mai mult ca un bărbat acum, dar în continuare, având aceeași față. M-a privit și mi-a zâmbit dar nu și-a amintit de mine… "Ilias, aceasta este … (să-l numim Z), un bun prieten de-al meu. Pot spune de fapt că sunt mândru că el este unul dintre copiii care și-au schimbat viața venind în Grecia. L-am cunoscut pe tatăl său, imediat după ce familia lor a venit din Albania. Din păcate a murit tânăr lăsând singur un copil cu mama sa. Dar Z a fost un luptător, nu-i așa? Muncea în timpul zilei și studia toată noaptea, mâncând mai nimic, în timp ce mulți dintre noi mâncam bine." spuse el zâmbind, uitându-se la burta sa și adăugând "poate mult prea bine…". ”Z a reușit să termine facultatea și să devină medic, iar acum trăiește în Salonic, este căsătorit și are 2 copii minunați". Z s-a uitat la mine cu un zâmbet, un zâmbet timid…

12

Made with