Minte si suflet by Ilias Papageorgiadis

2. Adevăratul ”Vis Românesc”

A deschis ușa, era din lemn masiv. „Cât de veche poate să fie?” s-a gândit. A intrat în sala mare și s-a îndreptat spre scaunele din stânga lui. Cunoștea locul… o sală impresionantă, a unei renumite Universități din România. Profesorii erau așezați în dreapta lui. S-a uitat pe rând la ei … le-a citit în ochi că erau plictisiți … apoi și-a ridicat privirea spre pereții din spatele lor. Nu cu mult timp în urmă, le fusese student. L-au privit și ei. Nu foarte înalt, nu foarte bine îmbrăcat, o prezență nu foarte impresionantă. În afară de ochii sclipitori, care exprimau o minte extraordinară, nu avea nimic care să le atragă atenția. După 2 ore a venit și rândul lui. Era invitat să apară în fața profesorilor și să își susțină cererea pentru ocuparea unui post de asistent. I-a scanat cu privirea … seci, distanți … cel mai tânăr dintre ei avea 45 – 50 de ani. La auzirea primei întrebări, gura lui a răspuns la comanda minții. Stresul și fricile i-au rămas ascunse în inimă. – “Bine, dle M., ce părere aveți despre lucrarea Profesorului X.?” Venirea în București Familia lui nu era una bogată. De fapt, cine putea fi cinstit și bogat în România anilor '90? Probabil că foarte puțini. Venise în București pentru studii și „ca să își schimbe viața”, lăsând în urmă un oraș românesc nu foarte mare, unde totul stagna. „Băieții deștepți” de pe plan local deja controlau tot și viața era de nesuportat pentru cei tineri. Cel puțin pentru cei cu ambiții… Ca mulți alții, cât a stat în capitala românească, a muncit pe perioada studiilor. Veniturile lui erau ridicole pentru standardele de astăzi, dar suficiente cât să supraviețuiască și să meargă mai departe. De fapt, acesta era și scopul: să meargă mai departe, să se asigure că termină facultatea la timp. Părinții nu îl puteau ajuta prea mult, și nici el nu le cerea mare lucru. Mulți tineri de vârsta lui alegeau să facă tot felul de compromisuri, că „și-așa viața e grea”. Pentru M. (să-i spunem așa) viața era și mai dură, pentru că el voia să facă ceva în viață, ceva mai mult decât șă aibă „un post obținut prin relații, un salariu și o viață liniștită, cu capul plecat, că ”sabia nu-l taie”. S-a uitat la profesorul care pusese întrebarea, s-a asigurat că va vorbi suficient de tare cât să poată fi auzit în sală și a răspuns …

14

Made with