23 / 142
23
bunicul tău transpira ca de obicei… după fiecare înghițitură, ne ridicam privirea și ne
uitam în ochii celorlalți… mama venise înapoi și a întrebat dacă era totul în regulă sau
dacă mai aveam nevoie de ceva… tata nu s-a uitat la ea, dar i-a răspuns cu o întrebare:
„Da. Spune-ne, te rog, cât valorează numele nostru?”
Mama se blocase.
– „Ce vrei să spui?”
– „Spune-ne, nevastă mea, cât valorează numele nostru?” a repetat tata.
– „Așa cum spui mereu, că nu are preț”.
Bunicul nu a răspuns. A continuat să mănânce.
Trecuse prin două războaie
mondiale și prin migrația din Turcia către Grecia atunci când și-a pierdut
toți banii și a revenit pe pământurile natale numai cu hainele de pe el.
Avea 67 ani și era încă prea mândru să caute scuze …
Cred că a fost cea mai lungă cină din viața mea. După ce am terminat de mâncat, am
luat o hârtie și am început să calculăm. La vremea aceea nu existau polițe de
asigurare a riscurilor … Mieii erau nevânduți și cel mai probabil aveam să recuperăm
numai o mică parte din valoarea lor. Pe de altă parte, peste 150 de săteni avuseseră
încredere în noi și își așteptau banii… știau că își dăduseră mieii „ negustorilor
Papageorgiadis, care plătesc, indiferent de situație. Care nu au păcălit niciodată pe
nimeni”. Nu aveam banii… puteam numai să sperăm la un împrumut … dar cine să
ne dea atâția bani?
Soarele răsărise și noi încă discutam. Am analizat fiecare variantă posibilă, ne-am
stors creierii și ne-am tot gândit. Într-un final, am luat o decizie:
„Mai bine să fim luați de prosti decât de hoți. O să găsim o soluție să
plătim oamenii”.
Împrumutul
Nu era simplu să-ți asumi o asemenea decizie. Am dat toți banii pe care îi aveam să
plătim avans sătenilor. Am explicat situația, dar nu toată lumea a vrut să înțeleagă,
deși aceasta a fost realitatea. Curând localitatea nostru și regiunea întreagă vorbeau
despre faptul că „familia Papageorgiadis fusese sabotată, iar acum se străduiesc să