12 / 142
12
oportunități. În 2004 am venit în România și am decis să mă mut la București, lăsând
în urmă o carieră și pornind din nou totul de la zero.
Nu după mult timp, în 2005, mulți oameni din orașul meu vorbeau despre "Ilias, cel
care a lăsat Grecia pentru… România!" Curiozitatea lor a fost destul de mare si a
trebuit să le spun de ce am făcut această alegere așa că, atunci când un vechi prieten
de-al tatălui meu mi-a cerut să ne întâlnim ca să îi explic ”ce caut eu în țara lui
Ceaușescu", am fost fericit să-i fac o vizită.
Obișnuia să-și primească vizitatorii în vechiul cabinet în care a profesat ca doctor.
Deși a încetat să-și practice meseria de doctor și-a păstrat cabinetul… Am trecut de
centrul orașului și de piața din fața clădirii în care locuia și am urcat scările ce duceau
la primul etaj. M-am uitat la ușa veche din fața mea, aceeași ușă pe care o vedeam
când, copil fiind, veneam aici pentru orice problemă pe care o putea rezolva. Eram
mândru și fericit și gata să-i spun totul, gata să întâlnesc unul dintre cei mai buni
prieteni ai tatălui meu. Am deschis ușa și am pășit în hol, am făcut la dreapta după
care am bătut la cea de-a doua ușă (chiar mai veche decât prima). "Cine este?" "Eu
sunt, Ilias!". "Intră băiete, te rog!".
Am intrat în cabinetul său, un loc pe care nu l-am mai vizitat de peste 10 de ani.
Cărțile sale erau în același loc, la fel ca și un schelet mic, dar altcineva era așezat pe
scaunul din fața prietenului tatălui meu. Am venit mai aproape și dintr-o dată m-am
blocat… Băiatul ce venea și întreba "Oase aveți?" stătea acolo… arătând mult mai
mult ca un bărbat acum, dar în continuare, având aceeași față. M-a privit și mi-a
zâmbit dar nu și-a amintit de mine…
"Ilias, aceasta este … (să-l numim Z), un bun prieten de-al meu. Pot spune de fapt că
sunt mândru că el este unul dintre copiii care și-au schimbat viața venind în Grecia.
L-am cunoscut pe tatăl său, imediat după ce familia lor a venit din Albania. Din
păcate a murit tânăr lăsând singur un copil cu mama sa. Dar Z a fost un luptător, nu-i
așa? Muncea în timpul zilei și studia toată noaptea, mâncând mai nimic, în timp ce
mulți dintre noi mâncam bine." spuse el zâmbind, uitându-se la burta sa și adăugând
"poate mult prea bine…". ”Z a reușit să termine facultatea și să devină medic, iar
acum trăiește în Salonic, este căsătorit și are 2 copii minunați". Z s-a uitat la mine cu
un zâmbet, un zâmbet timid…